În perioada 11-12 noiembrie 2011, la Târgovişte, se va desfăşura Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ajuns anul acesta la ediţia a XLIII-a.
Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor.
Concurenţii se vor prezenta la concurs cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând maxim 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt, care vor aborda teme la alegere, şi 2 lucrări de circa 4-5 pagini la secţiunea eseu, cu tema „Şcoala prozatorilor târgovişteni. Mircea Horia Simionescu – cel mai original prozator român postbelic.”
Lucrările pot fi trimise până la data de 31 octombrie 2011, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte, sau prin poşta electronică (e-mail – office@cjcd.ro).

No comments:
Post a Comment