În perioada
3-5 februarie 2012 Outward Bound România invită cadrele didactice să participe
la cursul Academia Experiențelor la
Centrul de Tineret Outward Bound din Sovata pentru a cunoaște metoda pedagogiei
experiențiale.
Academia
Experiențelor este un curs interactiv ce oferă antrenament fizic și psihic,
incluzând o mare varietate de exerciții, de la jocurile de cunoaștere până la
exercițiile de team-building.
La curs se pot înscrie pedagogi (profesori, diriginți
sau invățători), cât și cadre didactice care nu au avut încă ocazia de a
cunoaște metoda Outward Bound.
Scopul programului îl constituie dezvoltarea
metodologiei cadrelor didactice, conștientizarea impactului jocului și
experienței asupra dezvoltării, exploatarea posibilităților de predare
interactivă și de dezvoltare personală în sala de clasă.
Programul va cuprinde:
- jocuri energizante şi ice-breakers în grupuri,
perechi şi individual;
- exerciţii de comunicare în perechi şi în grupuri
mici;
- exerciţii de rezolvare de probleme;
- exerciţii în grădina de corzi;
- jocuri de dezvoltare a încrederii şi de
team-building;
- aplicarea instrumentelor pedagogiei experienţiale
în sala de clasă;
- planificarea, organizarea şi derularea unor
activităţi de pedagogie experienţială.
Înscrierile se fac până pe 25 ianuarie 2012 prin
completarea fișei de înscriere solicitată și trimisă la adresa info@outwardbound.ro însoțită de o
scrisoare de intenție.
Taxa de înscriere este de 25 lei, iar masa și cazarea
sunt asigurate de organizatori.
No comments:
Post a Comment